Revoluţia ratată

Motto: „În toate marile epoci de tranziţie, răul se confundă cu binele, viciul cu virtutea, idealismul cu patimile”  N.D.Cocea

26 de ani e o jumătate de viaţă de om. Dar poate, totodată, să fie chiar mai mult decât o viaţă. Acum 26 de ani, în România, au murit aproape 1000 de persoane, majoritatea tineri de 18, 20, 22 de ani. Foarte mulţi sub 26 de ani... Împuşcaţi. Nu se ştie de cine. Unii le-au zis terorişti. Dar nu i-a văzut nimeni pe aceştia. Nici nu i-a găsit. Eu înclin să cred că nici nu au existat. Au existat doar nişte asasini, din rândul Securităţii şi ai aparatului de partid, bine acoperiţi ulterior de noul regim emanat de Iliescu Ion, pentru ca acest comunist adevărat, în vorbă şi-n faptă, să pună laba greţoasă pe ţară. Să o fure. Să o conducă. Să intre în istorie. Ei bine, planul acestui criminal nepedepsit nici până acum i-a reuşit. I-a reuşit pentru că s-a cocoţat în fruntea unui popor laş, slab, tâmpit. S-a nimerit să fie în fruntea unui popor care filozofează la beri şi şpriţuri, care ştie tot despre toate, dar care nu acţionează, ci aşteaptă. Aşteaptă să vină alţii să le facă treaba.

În 1945 românii i-au aşteptat pe americani. Şi au venit ruşii. În 1989 i-au aşteptat iar pe americani. Şi au venit tot ruşii. Deghizaţi, ce-i drept, sub masca emanaţilor revoluţiei ratate. Dacă-n 1945 ei se numeau Bodnăraş, Pauker, Luca şi Dej, în 1989 s-au numit Iliescu, Militaru, Roman, Măgureanu. Aceeaşi doctrină, doar puţin cosmetizată, re-branduită, up-datată, trasă la ţol nou. O doctrină ascunsă sub un zâmbet larg, care a intrat în istorie drept „zâmbetul iliescian”, menită să acopere crimele decembriste. Nici din 1945 până-n 1989 nu se ştie cine i-a ucis pe cei care „strigau”, nici din 1989 până în 2015 nu se ştie cine i-a ucis pe tinerii care au făcut Revoluţia. Dar, cu certitudine, se ştie un lucru: că Iliescu Ion a pregătit, din timp, lovitura de stat, că s-a suprapus peste aceasta şi a acaparat-o. Se mai ştie că a chemat minerii care au ucis şi schingiuit semeni de-ai lor, apoi le-a mulţumit, tovărăşeşte şi cordial, cu zâmbetu-i larg de hienă. Se mai ştie că a secretizat toate documentele sensibile din 1989 şi că a pus botniţă justiţiei pentru a putea dormi liniştit, alături de doamna Nina. Nina, Nina, Nina, Nina, vin ortacii cu drezina...! Da, Iliescule, ortacii ăştia sunt amprenta ta! Ortacii şi tinerii împuşcaţi în acel decembrie care ar fi putut însemna noul drum al României. Drum pe care l-ai blocat şi, astfel, ai distrus ţara asta care ar fi putut să fie... micul Paris din anii interbelici. Acum, după 26 de ani e o ţară fără păduri, fără economie, fără infrastructură, fără un sistem medical sănătos, fără cultură, fără români şi fără speranţă. E o ţară tristă în care „clovnii” plâng pentru ca tu să râzi, în continuare, văzându-ţi poza în cartea de istorie. E o ţară în care tu ţi-ai băgat organul înroşit de doctrina marxistă, împuşcându-i tinerii şi, mai apoi, gonindu-i pe plantaţiile de căpşuni ori pe şantierele Europei. E o ţară pe care nu o iubeşti şi nu ai iubit-o niciodată. Eşti un om rău, Iliescule, dar trist e faptul că tu nu conştientizezi asta. Te crezi un om bun, un comunist cu faţă umană... Hm...  poate că nici nu trebuia să te naşti. Mare scofală! Nu auzeam niciodată sintagma despre „sinergia faptelor”! Ei, şi?! Poate aflam cum se trăieşte decent într-o ţară frumoasă şi prosperă. Într-o ţară în care infractorii sunt băgaţi în puşcării şi nu stau cocoţaţi în fotoliile comode din Parlament, unde pot aţipi ore, zile, ani în şir. Aflam mult mai multe lucruri dacă nu te-ai fi născut, tovarăşe Iliescu! Dar acum, dac-ai făcut-o rămâi cu noi încă puţin. „Rămâi să vezi ce-a mai rămas din oameni!” Rămâi să-ţi auzi condamnarea. Poate că acum, după 26 de ani,  justiţia va putea fi liberă şi va avea curaj să te măture din istorie. Pentru că deşi cocoţat pe tronul ţării, locul tău e pe câcătoarea turcească dintr-o celulă a patriei. Doar atunci când vei sta-n celulă, întocmai tovarăşului pe care l-ai împuşcat de Crăciun, cizmarul cu patru clase, doar atunci, zic, sufletele morţilor din decembrie 1989 îşi vor afla liniştea. Doar atunci vei înţelege că te-ai născut degeaba, ai trăit inutil şi că istoria te va consemna ca pe un individ hulit de însuşi Dumnezeu! Mămăligarii din ţara pe care ai condus-o o fac deja... Te hulesc şi-ţi hulesc şi jucăria pe care-ai „implementat-o în sinergia faptelor” întocmai unui „despot luminat”, cum însuţi te-ai intitulat. Partidul tău emanat din lovitura de stat decembristă e în moarte clinică. Cei care au ruşine se retrag deja din el. Fie că s-a numit F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R. sau P.S.D., tot ca şi partid comunist a fost perceput de oameni. Iar cei care s-au înregimentat în creaţia ta odioasă vor purta mereu stigmatul corupţiei, al şantajului şi-al totalitarismului. Iată, aşadar, că în urma ta nu rămâne nimic bun, nimic frumos. Doar sânge, lacrimi şi, mai nou, gratii. Mi-e scârbă de tine, tovarăşe Iliescu!

                                                                                                Sorin Oros